Deși agricultura din România este beneficiar net de fonduri europene și transferuri directe de la bugetul UE, modul în care guvernul român alege să implementeze aceste politici europene este contraproductiv și subminează coeziunea europeană.

Există o piață neagră în unele domenii (legumicultură, pomicultură etc.) care destabilizează piața, dezavantajează fermierii români și face ca orice măsură de sprijin să fie ineficientă. Există de asemenea o fraudare importantă a fondurilor europene (mai ales a subvențiilor directe) care se bazează pe utilizarea unor date false.

Guvernele României au ales metode superbirocratice atât în ceea ce privește subvențiile, cât și investițiile în agricultură. APIA și AFIR trebuie reformate, iar România trebuie să se concentreze pe politici pentru fermele de familie.

Protestele agricultorilor de la începutul anului 2024 arată cum clasa politică a reușit să-i îndepărteze de ideea solidarității europene în agricultură chiar pe beneficiarii Politicii Agricole Comune.

Vom sprijini și încuraja existența unor mecanisme de gestionare a riscurilor în agricultură (fonduri mutuale, sistem de asigurări etc) pentru a combate mai eficient eventualele situații de calamitate.

O direcție strategică pentru noi este creșterea ponderii Grupurilor de Acțiune Locală/GAL – parteneriate între administrația locală, entități private și firme private reprezentanți ai sectoarelor - care trebuie să devină instrumentul principal de implementare a politicilor agricole europene în România.

• Vom cere creșterea alocației pentru axa LEADER din Programul Național de Dezvoltare Rurală astfel încât mai mulți bani să meargă prin GAL-uri pentru a face din agricultura de mijloc și ferma de familie principalul focus al politicilor europene, inclusiv în România.
• În paralel, vom încuraja formele de asociere pentru activități de marketing și pentru procurarea de inputuri agricole astfel încât fermierii românii să simtă o plasă de siguranță pentru afacerea lor, nu un stat ostil și anchilozat care pe de-o parte le dă subvenții și pe de altă parte îi nedreptățește cu sancțiuni, suprareglementare și obsesia controlului.