12

priorități ale Dreptei Unite pentru a finaliza integrarea europeană și modernizarea României.

1

România, cu adevărat în Schengen.

Guvernarea PSD-PNL a obținut un eșec pe tema Schengen: nu vom fi cu adevărat parte a zonei Schengen decât atunci când vom intra și cu frontierele terestre. Exporturile și circulația românilor se întâmplă covârșitor prin frontierele terestre, acest lucru făcându-se cu costuri suplimentare imense și cu pierdere de competitivitate pentru firmele românești.

Numai transportatorii au estimat pierderile la aproximativ 2 miliarde de euro pe an, ceea ce reprezintă între 18-22% din cifra de afaceri a firmelor din domeniu.

Citește mai mult
2

Un trai european pentru români.

Stabilitate economică prin trecerea la Euro, prosperitate prin industrializare, comerț și inovare.

Inflație mică, dobânzi mai mici și credite mai ieftine, salarii mai stabile și mai apropiate de nivelul european, stabilitate monetară mai mare, toate acestea sunt beneficii concrete, pe care românii le pot simți prin aderarea la moneda unică Euro. Le este răpită această șansă pentru că guverne iresponsabile aruncă țara în haos economic.

Aderarea la Euro și integrarea în zona Euro reprezintă finalizarea integrării economice a României în UE. 53% dintre români cred că trecerea la Euro ar fi benefică pentru ei personal, iar 63% ar fi de acord cu adoptarea Euro, potrivit unui eurobarometru publicat de Comisia Europeană în 2020.

Citește mai mult
3

Lupta nu s-a încheiat.

Reforma statului și anticorupția vor continua.

Corupția rămâne o uriașă problemă pentru România. De aceea nu avem autostrăzi, de aceea ne îmbolnăvim în spitale, de aceea nu avem școli, dar ei se îmbogățesc. Devine tot mai clar că după încetarea monitorizării prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), se manifestă fenomenul “ne-am văzut cu sacii în căruță”.

Nu numai că DNA, DIICOT, ANI nu mai funcționează la nivelul la care au funcționat atunci când au fost create pentru aderarea la UE, ci au început să fie contraproductive în efortul anticorupție pentru că ne lovim de aplicarea selectivă a legii.

Citește mai mult
4

Democrație, drepturi fundamentale și stat de drept

- apărăm Uniunea împotriva derapajelor iliberale chiar la noi acasă.

Asistăm la o încercare a monstruoasei Coaliții PSD-PNL de închidere a jocului politic, de sugrumare a statului de drept și a democrației în România. Aceasta trebuie să devină o temă importantă la Bruxelles! Dacă ignorăm aceste derapaje de radicalism politic, UE se va trezi cu un nou regim iliberal în Europa de Est, alături de cel al lui Viktor Orban într-un stat membru și al lui Alexander Vucic în unul dintre cele mai vechi state candidate și vecin direct al României, Serbia, după ce abia a scăpat de regimul iliberal din Polonia.

Citește mai mult
5

Sănătate și Educație

pentru români la standarde europene.

Mandatul următorului Parlament European este unul important pentru sănătatea fiecărui român. Actualul Parlament European a pregătit terenul pentru ce se va întâmpla, proiectele în curs se îndreaptă către o modificare a acquis-ului comunitar pentru a oferi Uniunii Europene mai multă responsabilitate în domeniul sănătății cetățenilor săi.

Mai multă Europă pentru sănătatea românilor este soluția sistemică pentru a urni reforme în domeniu și a asigura drepturi pentru noi.

Citește mai mult
6

Fonduri UE pentru modernizarea României,

cheltuite mai eficient și cu impact mai mare.

PNRR si bugetul de coeziune 2021/2027 reprezintă ultimele mari trenuri de finanțare a modernizării României prin fonduri UE. Mecanismul de Redresare și Reziliență, prin care este finanțat PNRR, este un program care nu se repetă, iar fondurile de coeziune nu vor mai arăta pentru România la fel ca până acum.

Pentru că România se dezvoltă din ce în ce mai mult și reduce decalajele față de statele din vest, net contributorii la bugetul UE, cumulat cu posibilitatea extinderii apropiate cu noi state membre, va face să devină ce în ce mai greu să obținem finanțări la același nivel cu cel actual.

Citește mai mult
7

Agricultură și clasa de mijloc din rural

- aducem finanțarea pentru fermele de familie la nivel european.

Deși agricultura din România este beneficiar net de fonduri europene și transferuri directe de la bugetul UE, modul în care guvernul român alege să implementeze aceste politici europene este contraproductiv și subminează coeziunea europeană.

Există o piață neagră în unele domenii (legumicultură, pomicultură etc.) care destabilizează piața, dezavantajează fermierii români și face ca orice măsură de sprijin să fie ineficientă.

Citește mai mult
8

Unirea cu Moldova în Uniunea Europeană.

Regăsirea tuturor românilor în interiorul acelorași granițe a devenit, odată cu deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană, un obiectiv realizabil. Românii din R. Moldova au primit, după ani de incertitudine, o perspectivă europeană clară, odată cu angajamentul ferm al aderării la valorile și principiile fundamentale europene. Chișinăul beneficiază de o fereastră de oportunitate extraordinară pentru a se desprinde definitiv de Moscova și a se alătura României în lumea liberă.

Citește mai mult
9

Ne asumăm rolul de țară mare

- contribuția României la reforma UE.

Contextul geopolitic, extinderea Uniunii, reașezarea economiei mondiale, toate acestea exercită o presiune tot mai mare pentru o reformă instituțională a UE. Uniunea Europeană pur și simplu trebuie să devină mai eficientă și mai coerentă în luarea deciziilor.

România, a șasea țară ca mărime din UE din punct de vedere al populației, trebuie să-și asume un rol mult mai important în această reformă și să renunțe la “sfiala” de care a dat dovadă în cei 17 ani de la aderare.

Citește mai mult
10

Apărăm drepturile românilor lucrători în Europa

la venituri și pensii decente.

Europarlamentarii Dreapta Unită vor acorda o atenție prioritară inițiativelor UE privind munca, formarea profesională, reconversia profesională și pensia. Continentul nostru trece prin criza îmbătrânirii și Uniunea are nevoie de politici active de reconversie și o mai bună organizare a forței de muncă.

Uniunea Europeană trebuie să gestioneze cu maximă urgență problemele create de transformarea industrială (mai ales, în contextul creșterii Inteligenței Artificiale).

Citește mai mult
11

O Europă prosperă cu un mediu curat.

Necesitatea renunțării treptate la sursele de energie puternic poluante și tranziția la surse de energie mai puțin sau deloc poluante sunt o necesitate care nu poate fi pusă la îndoială. Această tranziție nu mai poate fi amânată și ar trebui să se realizeze într-un ritm echilibrat, care să țină cont de specificul fiecărui stat. Investițiile în producția de energie regenerabilă sunt cheia pentru ca cetățenii români să beneficieze de energie la prețuri accesibile. 

Concomitent, este necesar să facem tranziția energetică ținând cont de resursele energetice naționale, incluzând capacități de producție în bandă - nuclearul și gazul natural, combustibil verde de tranziție.

Citește mai mult
12

Armatele europene, mai bine integrate în NATO și mai bine pregătite

să răspundă împreună provocărilor. Susținem Ucraina, ne apărăm pe noi.

Apărarea este un domeniu în care suveranitatea națională rămâne definitorie pentru statele membre UE. Contextul geopolitic, sfârșitul perioadei de pace în Europa odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, trebuie să primească un răspuns coordonat din partea statelor UE. Războiul este o realitate palpabilă la granițele UE, iar Rusia dorește să o aducă în casele noastre.

Citește mai mult
brandLine